Acel moment unic in Yvoire
Yvoire, un mic burg medieval din Franta, cunoscut ca un sat modest de pescari la inceputul secolului, astazi este unul dintre laureatii internationali ai decoratiunilor florale, Membru al Asociatiei celor mai frumoase sate din Franta si una dintre cele mai populare destinatii turistice . Peste Yvoire au trecut peste 700 de ani de istorie dar si-a pastrat farmecul sau delicat cu case din piatra impodobite cu flori si strazi inguste cu pravalii si localuri la tot pasul. O gradina sub forma de labirint denumita Gradina celor cinci simturi este o atractie turistica intresanta.
Imaginea care mi-a atras mie atentia este cea a portului din Yvoaire pe lacul Léman si a unui castel din povesti a carui turn l-am schimbat din forma lui rectangulara si trista intr-un dom nobil pentru a se impaca mai bine cu triunghiul velei de pe barca de pescari care tocmai a acostat. Dinspre lac se vestea o furtuna cu nori negri amenintatori care contrastau minunat cu lumina cerului de Octombrie.
Este vorba desigur despre impresionism. Un curent in arta dar in special in pictura, caracterizat prin surprinderea pe panza a unei clipe de fericire si desfatare pe care o ofera natura prin jocul ei de lumina. Acel moment unic transpus pe panza cu ajutoul artei de a manipula culoarea si de a imortaliza un moment unic si trecator creat de dinamica surprinzatoare a luminii.  Moment pe care artistul il intuieste prin modul sau diferit de a vedea lucrurile. Coplesit de increderea ca imaginea virtuala-i va aduce emotii puternice si caldura in suflet  ori de cate ori va rpivi tabloul.
Pictura in ulei pe panza 30 x 40 cm.
                  Sold

Comments

Popular posts from this blog

Umbra si culoarea ei in pictura