Arta si fericirea



Arta si fericirea
Fericirea este o stare emotionala ce contine o combinatie de bucurie si multumire, de exaltare si confort asociate in diferite grade si in functie de educatie, cu ceva material cum ar fi o casa mare, o masina scumpa, mancare din belsug, distractie, etc., adica de consumul de bine de care poate beneficia oricine. In acest caz insa fericirea este temporara intrucat vine din exterior si se termina cand dorintele sunt satisfacute. Oamenii din aceasta categorie tind sa revina la nivelul de baza dupa ce au primit toate aceste satisfactii materiale si sa se integreze in comunitate ca si cand ar fi indreptatiti sa fie respectati pentru ce au dobandit. Au nevoie de societate si de o pozitie in societate, care vine din nevoia de convietuire cu semenii lor.
Adevarata fericire este insa cea care tine de spirit si este localizata in inima. Ea necesita o acceptare a vietii asa cum este, constienta fireasca si de durata, data de natura lucrurilor, de iubire fata de oameni si cei apropiati. Este asociata cu bucuria de a darui, cu satisfactia implinirii unei idei, a unui ideal, cu momentele euforice ale creatiei. Tine de necesitati spirituale care se regasesc dincolo de integrarea in societate si de recunoastrea pozitiei in societate. Fericit este cel care traieste senzatiile de bucurie si fericire coplesit deopotriva atunci cand vizioneaza o opera de arta sau chiar o creaza.La prima vedere lucruri vara importanta. Si totusi dupa o analiza atenta lucruri fara de care omenirea nu ar mai exista asa cum o stim astazi. 
De aici vine acea energie si dorinta a artistului de a impartasi creatia lui cu ceilalti. Satisfactia lucrului bine facut, ce intruneste toate simturile si sentimentele pe care artistul le inmanuncheaza in opera sa si le daruieste cu bucuria inocenta a unui copil cand invita in joaca lui alti copii. Acesta este motorul care misca intreg ansamblul de activitati legate de viata artistului. De aceea se poate afirma cu tarie ca arta si fericirea sunt in mod inevitabil interconectate.
Acestea au fost sentimentele mele atunci cand am scris aceste randuri si din cand in cand mi-am aruncat privire la aceasta lucrare ce statea linistit in camera mea sa se usuce si apoi s-o asez la locul ei de cinste in galeria mea.

Rough wave - Garrapata beach – California State Park. Oils on stretched canvas 40 x 40 cm
George Budai, Septembrie 2016 
           Sold

Comments

Popular posts from this blog

Umbra si culoarea ei in pictura